Marius Matache – De la chimie la Alchimie

338868_247070118730080_171396800_o

Mulți dintre voi nu știu cine e Marius Matache. Păcat… Dar nu e păcat dacă ascultați câteva dintre piesele lui. Make, prietenul meu (dacă-mi permite el să-i spun așa), este în primul rând chimist. Sau folkist? Folkist… Oare e corect spus?! Nu știu, dar îmi place piesa Alexandrei Andrei & Cosmin Vaman, De ce n-apar folkistii la televizor.. Poate de asta nici Make n-apare. Sau poate că e chimist și suntem extrem de puțini cei care-am iubit chimia în școală?! Damn… Mă pierd și mă îndepărtez de subiect. 🙂

Revenind, chimistu’ și folkistu’ Marius Matache urmează să-și lanseze noul album. Ați fi zis că albumul e posibil să se numească Alchimistu’. Nu, aia e altceva. Și nu cred că Make are vreo legătură cu Coelho. Dar sunteți p-aproape. Albumul se numește Alchimie. Și eu deja am ascultat una dintre piese, Azi plouă. Da, na, ce să fac, trebuie să dau din casă. 🙂

Partea bună e că piesa sună bine, la fel ca și piesele din primul lui album, Hoinar prin Piața Matache. Nu știu încă și restul pieselor de pe albumul Alchimie, dar știu sigur că vor suna la fel de bine. Cel puțin la fel de bine ca piesa mea preferată de pe primul album, Ce de vaci în București. Nu că-n restul țării n-ar fi. Vaci și boi…:)

Bun! Ce vrea Make? Citește restul articolului

Auzi, șefu?!

Neața! Atât voiam să-ți spun: Macanache e Dumnezeu!

Îl știi? Nu? E, n-ai de unde… Oricum, șefu’ (sau, mai mult, șefa), atât îți spun: să nu te superi, dar ăsta e un articol scris pentru toți cei care n-au curajul sau n-au unde să-l scrie. Indiferent că-s bugetari (în special bugetari), corporatiști, zilieri etc.

E un articol și o melodie pentru oamenii care chiar muncesc, dar pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Sau îi bagă (în seamă), dar cine știe pe unde…

B.U.G. Mafia închid magazinul oficial

bug_mafia

Adică mai e aproximativ o lună până se închide oficial, data fiind 31.03.2015. Voi vedeţi ce scrie acolo boldit? Da, “vă mulţumim tuturor pentru susţinere”. Nu ştiu de ce închid băieţii magazinul. E posibil să nu meargă. E posibil să găsească alte modalităţi prin care fanii să-şi cumpere lucruri cu “amprenta” BUG Mafia.

Dar să revenim. Vă spuneam că Tataee, Caddilac şi Uzzi au scris acolo că mulţumesc tuturor pentru susţinere. Acum, nu prea știu eu dacă fanii înţeleg ce e aceea susţinere. Adică e foarte simplu, mai ales în ziua de azi, să iei o poză de pe net, să-ţi cumperi un tricou, să te duci la o imprimerie şi şă-ţi faci singur tricoul. Dar ei nu la asta s-au referit… Susţinerea unui artist înseamnă cu totul altceva… Mai e nevoie să amintesc de biletele la concerte, de piraterie, de fake-uri, de tot ce vreţi voi?!

Nu ştiu, dar cred că m-am făcut destul de bine înţeles. Uitaţi-vă pe site-ul lor. Şi dacă vă place ceva, cumpărați de acolo. Credeţi-mă, eu mi-am luat de la ei, iar calitatea este deosebită cel puţin în ceea ce priveşte tricourile. Hai, că a mai rămas mai puţin de o lună.

Hai să-i susținem! 🙂

#pisici

1235961_758945770791404_162626967_n

Bunii mei amici, Cosmin Tudoran și Gabriel Maga, au mai scos o piesă. Da, ei! Cosmin, ăla de la Ca$$a Loco, și Gabriel, chitaristul de la Vunk. Și-mi place! Sună bine! Ca, de altfel, toate piesele lor de până acum. 🙂

Ia vedeți, vă place? Și, înainte de a sări să-mi spuneți că piesa este copiată, să știți că nu e. Baieții deja au scris că tema originală este semnată de George Grigoriu pentru filmul Mărgelatu’. Ăla care umbla pe Drumul Oaselor prin 1982. 🙂

Enjoy!

Viaţa trece…

brenciu_1

Dragă Horia, piesa ta e foarte frumoasă. Cred că este una dintre cele mai frumoase piese ale tale, dacă m-a făcut să scriu. Dar avem câteva probleme…

Îmi place începutul clipului, în care fata îţi caută numele pe net. Ce să vezi?! Mi-am luat chiar şi un pahar de apă… Numai că am folosit google să văd cine apare în clipul tău, pe lângă Iuliana Pușchilă şi Julie Mayaya, pe care le ştiam. I-am mai descoperit pe Laurian Manta, Irina Tănase şi Maria Cojocaru.

Nu ştiu ce să zic… Sper să mă înşel, dar vor trece maxim 1-2 ani şi nimeni nu va mai şti cine e Iuliana Pușchilă, Julie Mayaya şi toţi ceilalţi. Oh, wait… Sunt mulţi care deja nu ştiu cine-s copiii ăştia.

Horică, te-ai “întins” între timp la toate emisiunile posibile şi imposibile pe la Antene… Horică, nu era frumos să pui la clipul urcat pe YT, pe lângă toţi ceilalţi, cine-s omuleţii ăştia? Am înţeles, e piesa ta şi nu aveau loc nici la backingvocals, dar nici măcar să-i aminteşti, cu link sau fără, pe YT? Urât… Urât din partea ta, tată…. Foarte urât!

Copii, da, voi ăştia de apăreţi în clip, dar şi cei care vă uitaţi la el, “aveţi o viaţă, doar una” “aveţi personalitate, aveţi vreme de toate”. Dar nu uitaţi, “viaţa trece”… Aveţi grijă de voi şi faceţi ceva! Nu aşteptaţi nimic de la alţii! E posibil să aveţi surprize. Faceţi voi ceva! 🙂

Încă o imagine în continuare Citește restul articolului

Mulţumesc!

charity_usa_africa

Nu cred… Nu cred că m-am uitat vreodată la un film cu atâta drag. Nu cred că m-am uitat vreodată cu zâmbetul continuu pe buze, indiferent că vorbim de un film artistic, indiferent că vorbim despre un Behind the Scenes… Nu cred!

Ştiţi?! Cu ani în urma, când văzusem pentru prima oară clipul, circula o poveste conform căreia Lionel Richie şi Michael Jackson ar fi scris piesa asta într-o noapte. Azi, după ce am descoperit clipul ăsta, Jane Fonda mi-a confirmat că nu era doar o poveste.

Vă gândiţi că acolo erau nişte nume, nişte oameni, fiecare cu, să le zicem, figuri, cu fiţe… Oameni grei, nu? Ei bine nu, oameni buni! N-a fost așa. Totul a mers perfect! Timp de 4 ore fiecare şi-a făcut treaba exact aşa cum trebuie! Au ascultat de 3, 4 persoane. Au venit acolo cu o treabă care trebuia dusă la bun sfârşit! 🙂

La 2.30 dimineaţa nu cred că era tocmai o oră potrivită pentru ei, mai ales dacă ţinem cont de faptul că mulţi veneau de la concerte sau de la MTV Video Music Awards. Au râs, s-au distrat, au şi plâns… Să vă mai spun că a fost şi ca un tribut pentru tot ce a făcut Harry Belafonte în muzică? Să vă mai spun că şi-au dat autografe între ei? Oameni buni, înţelegeţi?! Şi-au dat autografe între ei… 🙂

Citește restul articolului