Nu fac foarte des chestii din astea, dar azi chiar am nevoie de ajutorul vostru. Există un om la Primăria Vaslui care încearcă să facă în aşa fel încât să se mişte lucruri şi în partea asta a ţării. De fapt doi. Numele lor nu contează. Şi nu contează pentru că ei mi-au spus acest lucru. Contează doar faptul că m-au rugat să-i ajut şi, prin intermediul meu, să-i ajutaţi şi voi, cei care trăiţi în Vaslui (cel puțin). Mai sunt şi alţii care nu s-ar da la o parte şi ar pune “umărul la treabă”? Cu atât mai bine.

Oamenii ăștia au gândit două proiecte care ar fi de mare ajutor pentru Vaslui. Două proiecte pe care aş putea să vi le descriu în două cuvinte: sănătate şi mediu. Imediat vă explic pe scurt despre ce e vorba dar, înainte, vreau să vă spun că evaluarea celor două proiecte se face, în proporţie de 25 de procente, şi ţinând cont de numărul de voturi strâns de către fiecare proiect în parte.

Aşadar, aşa cum spuneam, pe scurt, primul proiect ar duce la înfiinţarea primului “Centru de referinţă pentru prevenirea şi depistarea bolilor de nutriţie şi metabolice în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară din municipiul Vaslui”. Ce se urmăreşte? Crearea unui cadrul adecvat pentru depistarea timpurie a acestor boli la nivelul grupului ţintă format din 13.962 preşcolari şi şcolari, înfiinţarea unei baze electronice de evidenţă a cazurilor identificate şi îndrumarea pacienţilor către medicii specialişti. Găsiţi mai multe detalii aici.

Cel de al doilea proiect se numeşte Citește restul articolului

M-am trezit ieri dimineaţă, am aruncat în maşină nişte covoare şi am plecat cu mama din dotare să le surfilăm. O amică ne dăduse pontul cum că ar fi în Vaslui un unic şi singur exemplar uman care face aşa ceva. Să nu avem discuţii, amica nu avea nici cea mai mică idee cine şi ce fel de om e, să-i spunem, festinatorul, sau festonerul, sau festonierul, sau festonorul (vezi verbul “a festona” :D).

Ajungem noi în faţa porţii, vedem un lacăt, dar care nu era închis, vedem un program scris (zilnic 8-18, Duminică închis(dacă-mi aduc bine aminte)) o sonerie şi un număr de telefon. Ceasul arăta aproape 10. Să sunăm, îi zic mamei, poate o fi omul acasă. Nimeni în 2 minute. Ok, să-i dăm un telefon, poate o fi omul la piaţă. Niciun răspuns.

Într-un târziu se deschide uşa casei şi iese surfilatorul.
– Să ştiţi că nu v-am răspuns la telefon pentru că ştiam deja că sunteţi la poartă. Am auzit soneria, dar până m-am deplasat eu de la bucătărie, până am coborât scările…
– Bună dimineaţa! Am venit şi noi să surfilăm nişte covoare.
– Sigur, nicio problemă, dar v-aş ruga să mă lăsaţi şi pe mine să-mi fac tabieturile de dimineaţă. Să beau cafeaua, să citesc presa, d’astea.
– Bineînţeles, zic. Noi doar vi le lăsăm, vă lăsăm şi numărul de telefon şi ne sunaţi dumneavoastră când sunt gata. Citește restul articolului

Mulţi dintre cei care mă cunosc personal ştiu că nu am obiceiul să mint. N-o s-o fac nici de această dată. Am primit şi eu, la fel ca mulţi alţii din ţară, un plic de la Aqua Carpatica în care am găsit, pe lângă tot felul de informaţii, câteva testere prin intermediul cărora eram invitat să testez apa pe care o beau zi de zi comparativ cu ce ape mai doresc eu.

Nu, să ne înţelegem foarte bine de la început: nu sunt un fan Aqua Carpatica. N-am fost niciodată. Însă, da, am fost un mare fan ambalaje de la Aqua Carpatica. Îmi plac la nebunie sticlele lor. De prima oară când le-am văzut mi-au plăcut.

Dar să revenim… În momentul în care am primit testerele nu aveam în casă Aqua Carpatica. Aveam o cu totul altă apă plată îmbuteliată. Evident, m-am jucat. Şi am descoperit că apa de la robinet este peste apa plată pe care o aveam. Zilele următoare am cumpărat Carpatica, mai mult, am adus acasă şi ceva apă de la o fântână. Eram extrem de curios să văd ce se întâmplă. Surprinzător, rezultatul e cel pe care-l vedeţi în imagini. La primul test, la cel în care m-am jucat, am crezut că nu am făcut eu testul cum trebuie. Însă acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Aqua Carpatica.

Da, oameni buni,… Citește restul articolului

L-am cunoscut cu ceva ani în urmă în Redescoperă România. Şi mi s-a părut un om deosebit, dar încă nu puteam să-mi dau seama foarte bine ce e cu el. L-am urmărit în următorii ani în toate postările fiind curios ce face, pe ce coclauri se mai duce, ce poze ne mai arată, ce “lighioane” a mai descoperit, ce #ciorbealese ne mai recomandă şi ce miere a mai gustat. Acum, după câţiva ani, am reuşit să ne punem de acord şi să batem nişte sute de kilometri împreună, el ştiind că sunt pasionat de natură, de ţara asta frumoasă pe care o avem, de off-road şi, în special, de reptile.

Ei bine, abia acum am înţeles ce înseamnă pasiunea. V-am spus mai devreme că sunt pasionat de reptile. Am greşit… Am vrut să spun că îmi plac reptilele. Pasiunea înseamnă altceva… Pasiunea te face să-ţi dedici viaţa unui lucru, să faci zi de zi acel lucru, să investeşti în acel lucru şi, pe cât se poate, să faci bani din acel lucru. Asta înseamnă pasiune!

Mulţi şi-au dat seama că vorbesc despre Doru Panaitescu din câteva cuvinte (miere, ciorbe, lighioane, coclauri). Pentru ceilalţi, da, Doru este un om de nota 20. Şi este un adevărat pasionat de tot ce înseamnă natură. Aş putea să vă dau zeci de exemple…

Nu ştiu ce înseamnă pentru voi pasiunea. Nu ştiu ce înseamnă pentru mulţi natura. Nu ştiu ce fac zi de zi oamenii ăia care ies şi protestează pentru drepturile animalelor. Însă pot să vă dau două exemple. Am deschis capota la maşină, iar Doru a găsit acolo o albină care încă mai trăia. A luat-o frumos pe o frunzuliţă şi a dus-o afară. În altă zi, ne-a văzut pe mine şi pe Mircea, fratele lui, fotografiind ceva. Şi ne-a întrebat: Ce pozaţi acolo? Un miriapod, am răspuns noi. Miriapod sau centiped? Pentru că dacă e centiped şi-l ţineţi la soare trebuie stropit cu apă, altfel moare…

Înţelegeţi despre ce vorbesc?!… Citește restul articolului

Iaca m-am întors de pe coclauri. Ştiţi? Am plecat aşa, cu inima strânsă în zona Drobetei, a Orșovei, a Cazanelor… Şi ştiţi de ce? Pentru că, fără să se supere nimeni, întotdeauna am considerat-o cea mai săracă zona a ţării. Şi este din punct de vedere economic. Dar mai ştiţi ceva? E atât de bogată în frumuseţea zonelor turistice de nici nu vă imaginaţi. Am mai trecut cu mulți ani în urmă pe acolo, dar nu m-am oprit să văd tot ce era de văzut. Mai mult, în expediţia Goodyear4x4 (aşa-mi place mie s-o numesc) am ajuns în locuri în care nu multă lume poate ajunge, sau multă lume nu vrea să ajungă. Şi asta din cauza dificultăţii traseelor. Locuri în care nu cred că vei vedea vreodată urme de cărbuni arşi de la grătare, pet-uri şi doze de bere sau suc… mă rog… urme de “civilizaţie”.

Ne-au dus acolo trei Ford-uri Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV şi un Ford Ranger echipat cu anvelope Goodyear Wrangler, pentru că au fost locuri în care, aşa cum spuneam mai sus, nu se poate ajunge chiar uşor și nu cu orice maşină. Prima oprire a fost Vineri seara la peştera Topolnița, intrarea Prosăcului. Da, este peştera cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, a doua ca mărime din România şi, se spune, a 17-a din lume. Excelent traseul bătut cu piciorul până acolo, însă, din păcate, nu am putut ajunge la intrare din cauza apelor crescute în această perioadă a anului.

Ne-am resemnat şi am plecat către satul Jupâneşti, unde ne-a aşteptat Tudor Sahanovschi, un moldovean (din Chişinău mai exact) de nota 20, aciuat pe aceste meleaguri, care ne-a aşteptat cu o plăcintă cu brânză de urlau şi lupii în pădure. Ca să nu mai vorbesc de rachiul de cireşe pe care n-am putut să-l degust aşa cum trebuie deoarece încă eram conducător auto. 😀

Citește restul articolului