Ziua 4 a fost rezervată pentru a vizita Fatima. Pentru că, din punctul meu de vedere, dacă sunteți cazați în Lisabona și vreți să vizitați și Sanctuarul de la Fatima, nu prea mai aveți timp și de altceva. N-o să fie un articol lung, pentru că nu prea aș avea ce scrie… Sau, dacă aș scrie, aș fi doar un alt utilizator de internet, care caută pe alte site-uri, dă o selecție unui text, apasă tastele CTRL-C, se întoarce pe blogul personal și apasă CTRL-V. Și nu vreau asta. Despre Fatima și povestea acestui Sanctuar s-a scris și o să se mai scrie, deci o simplă căutare pe Google o să vă aducă pe ecranul laptopului tot ce vă înteresează. 🙂

Eu o să vă spun doar cum se ajunge acolo și o să vă mai spun că este locul care mi-a umplut sufletul de bucurie, de liniște, de pace în suflet, de bine, de tot ce-i mai bun. Și aș vrea să fac doar o singură remarcă și corectură legat de povestea Fatima și legat de ce am văzut scris pe multe din site-urile/blig-urile din România: cei trei copii cărora le-a apărut „Doamna din Lumină” nu erau frați. Frați erau doar Francisco și Jacinta Marto, iar Lucia de Jesus (sau Lucia dos Santos) era verișoara lor. Nu în cele din urmă, pe 13 Mai 1917, atunci când începe și povestea Fatima, Francisco avea 9 ani (nu 11), Lucia fiind cea mai mare. Bine… nu c-ar fi asta o mare problemă, dar întotdeauna mi-a plăcut acuratețea datelor istorice. 🙂

Așadar, vă las să Citiți restul articolului

Cea de a treia zi ne-a dus tot în partea de sud-est a Lisabonei. Ne-am ales pentru acestă zi să vizităm ceva reprezentativ pentru Portugalia. Mai exact, Muzeul Fado și Muzeul Național Azulejo. Și, dacă tot ne-au îndreptat pașii către aceste două muzee, evident că nu puteam rata renumitele străduțe ale cartierului Alfama, și nici Conserveira de Lisboa. Vă povestesc mai jos, pe scurt, despre fiecare. 🙂

Până a ajunge în Alfama am căutat ceva despre care auzisem și citisem. Noi i-am zis Conservăria. Da, este vorba despre Conserveira de Lisboa, un micuț magazin tradițional care comercializează conserve de pește. Partea frumoasă e că nu este doar un magazin. Este o afacere de familie începută (din câte am citit) în 1930. La momentul înființării s-a numit Mercearia do Minho, activitatea de bază fiind producerea alimentelor conservate, iar unul dintre fondatori, Fernando da Silva Ferreira, fiind mai întâi angajat și comerciant al acestor produse, a reușit să achiziționeze un sfert din compania de la acea vreme. În 1942 denumirea oficială a magazinului devine Conserveira de Lisboa, iar între anii 1960 – 1970 compania ajunge la un vârf, în acea perioadă fiind o cerere destul de mare în ceea ce privește alimentele conservate. Povestea completă o găsiți aici. Și, ca să nu o lungesc, în magazinașul de câțiva metri pătrați de pe strada Rua de Bacalhoeiros – Nr. 34 o să găsiți stivuite frumos conserve de cod, ton, sardine, macrou, caracatiță etc în toate felurile posibile (în ulei vegetal, în sos tomat, mai iuți, mai puțin iuți), cele 3 mari branduri fiind Tricana, Prata do Mar și Minor. Ca să nu mai vorbim despre felul în care angajații îți ambalează tot ce cumperi de la ei. Prețuri? Cam de la 2 euro în sus de conservă. Dar merită! Sunt extraordinare! 🙂 Și citește și restul articolului dacă ești interesat 🙂

După prima zi, cea de a doua zi a fost rezervată pentru Parcul Națiunilor (Parque das Nacoes) și Acvariul din Lisabona (Oceanario de Lisboa). Este și ziua în care, cred, am parcurs pe jos cei mai mulți kilometri în Lisabona (aproximativ 20, zic eu). Evident că puteți ajunge acolo și cu mijloacele de transport în comun sau cu taxiul, dar noi am preferat să vedem cât mai multe tăind harta Lisabonei în diagonală și întorcându-ne pe malul fluviului Tejo. Ce mai găsiți în zonă? În primul rând Podul Vasco da Gama (pod cu o lungime de aproximativ 17 km, este cel mai mare din Europa, a fost proiectat să reziste la un cutremur de 8.7 grade pe scara Richter, poate rezista la viteze ale vântului de până la 250 km/h, iar stâlpii de susținere ajung până la 85 de metri sub nivelul mării. În rest mai găsiți/vedeți Telefericul/Telegondola și, dacă sunteți genul de persoane care vin într-o capitală europeană pentru cumpărături, găsiți Mall-ul care poartă același nume cu al renumitului explorator, adică Vasco da Gama. 🙂

Citește restul articolului

Înainte de a vă spune ce puteți face în prima zi în care ajungeți în Lisabona o să le mulțumesc fetelor de la agenția de turism care ne-au ajutat la alegerea cazării și biletelor de avion și de această dată, ca de fiecare an de ceva vreme încoace, Agenția este Travel Mama, iar fetele se numesc Cristina Suciu și Veronica Cranta. Atunci când vreți să plecați în orice vacanță, indiferent dacă vorbim de România sau străinătate, apelați fără nici cea mai mică problemă la ele. O să găsească exact ce se pliază perfect pe bugetul pe care-l aveți voi pentru acea călătorie.

Bun! Așadar, Lisabona! Despre ce vă scriu azi? Câteva informații generale despre prețuri, tarife, intrări la muzee, ce se poate vizita, ce și unde se poate mânca și mai tot despre transportul lor în comun. A, și ce ai putea face în prima zi pentru a te acomoda cu locul, unde e situat pe hartă hotelul în care stai, ce găsești în împrejurimi la ce distanță e situat de punctele principale de atracție etc.

N-o să vă dau nici un preț legat de biletele de avion sau de cazare. Aici totul e în funcție de bugetul fiecăruia, de perioada din an în care plecați, unde vreți să stați, cu ce companie aeriană vreți să zburați. Vă pot spune doar că o vacanță la Lisabona, deși nu pare, poate fi mai ieftină decât una la bulgari, greci sau turci, bineînțeles dacă nu doriți să stați pe un șezlong, la 4-5 stele și să faceți plajă 2 săptămâni. Și vă mai pot spune că, dacă sunteți din provincie și avionul vostru către destinație pleacă din București, un avion Iași-București, Timișoara-București etc, vă poate costa cât un bilet de tren sau chiar mai jos. 🙂

Ok. Am ajuns, ne-am cazat, să începem. Ca să ne înțelegem de la bun început Citește restul articolului

Până aici totul e bine. Acum… Sunteţi pregătiţi pentru a merge cel puţin 15 kilometri pe jos? Aveţi în picioare încălţările potrivite (pentru nisip, asfalt, pietriş etc)? Atunci vă invit în The Giens peninsula. Este exact locul în care veţi descoperi şi Drumul Sării, unde o să găsiţi o mică deltă cu multe păsări, inclusiv renumitele flamingo roz din această parte e ţării, dar şi locul unde se adună nişte frumoşi nebuni pe care o să-i vedeţi ba pe placa de surf, ba făcând kitesurfing. Oricum, e locul în care se adună profesioniştii. De ce? Pentru că, din câte am văzut, aici nu încetează niciodată să bată vântul. Și când spun “bată” nu mă refer la “a adia”. Aici vântul te dă jos. Apoi, de ce se numeşte Drumul Sării? Încă nu mi-e foarte clar. Dar de un lugru sunt sigur: nisipul este alb şi foarte fin. Oricum, trebuie să bateţi nişte kilometri pe jos dacă sunteţi veniţi în zona asta. Chiar merită!

Drumul Sării vă ia cam o zi, aşa că a doua zi nu ştiu dacă veţi mai fi în stare să mergeţi foarte mult pe jos. Și vă invit în centrul vechi al Hyeres-ului, loc unde o să puteţi vedea Turnul Templierilor, sau, aşa cum îl numesc francezii, Tour des Templiers, sau Chapelle Saint-Blaise. Bine… dacă vă ţin picioarele (după plimbarea de ieri), după un mic dejun cu o cafea şi cu un croissant, puteţi face şi câţiva paşi pe străduţele din Centrul Vechi. O să găsiţi câteva minunate. Revenind, Turnul Templierilor a fost construit de către Cavalerii Templieri undeva în secolul XII. După mulţi ani de construcţii au ajuns să aibă o clădire principală, un hambar, un beci, chiar şi o moară, dar şi turnul pe care-l vedeţi voi în poze. După suprimarea templierilor, lucru care se întâmplă la 22 Martie 1312 din ordinul Papei Clement (la presiunile Regelui Filip al IV-lea cel Frumos), turnul a fost cedat, iar în prima fază a fost închiriat către diverse persoane. În 1673 a revenit în întregime municipalităţii (nu degeaba, ci cu un contract de închiriere la acea perioadă), şi, după alți ceva ani, începând cu 1987, Turnul Templierilor a devenit monument istoric.

Mai multe detalii și imagini în continuare

Înainte de a vă spune cam ce e de vizitat în această parte din sudul Franţei hai să începem cu câteva cuvinte despre Hyeres. Este un orăşel situat în „judeţul” Var, în regiunea Provence (da, acolo de unde tot vedeţi voi poze cu acele frumoase câmpuri de lavandă), pe Coasta de Azur, un oraş cu aproximativ 56.000 de locuitori. Dacă ajungeţi, şi dacă mai era nevoie să spun, marea pe malul căreia o să faceţi plajă este Mediterana. Tot aici o să găsiţi şi trei insule, Porquerolles, Port – Cros, și Île du Levant, insule care clar merită vizitate. Ce ar mai trebui să ştiţi despre Hyeres? I se spune şi Oraşul Palmierilor. Şi nu doar pentru faptul că oriunde te învârți dai de palmieri, ci şi pentru faptul că, de aici, cam 100.000 de palmieri sunt exportaţi anual către diverse țări.

Primul pe listă în vizitele voastre ar trebui să fie Parcul Sainte Claire. A fost construit în anul 1849 de către Olivier Voutier, ofiţer al Marinei Franceze şi, în acelaşi timp, arheolog, de altfel, şi cel care a descoperit în 1820 statuia lui Venus din Milo. Revenind, parcul a fost construit pe locul unei foste mănăstiri, de-a lungul timpului acesta aparținând şi scriitoarei americane Edith Wharton, iar în 1957 parcul a fost cumpărat de către municipalitate. De ce e de văzut acest parc (ca de altfel mai toate parcurile din această zonă, şi, mai ales, dacă-l vedeţi imediat după ce a plouat)? Pentru că este extrem de frumos, pentru că atunci când plouă totul parcă prinde viaţă, pentru că în aceste parcuri există un miros. Un miros plăcut, parcă de parfum. Poate nu degeaba francezii au fost şi sunt consideraţi maeştri ai parfumurilor. 🙂

Citește și vezi mai multe imagini în continuare