Mă duc ieri până la Carrefour Market să cumpăr ceva. “Decât” nişte cartofi. Intru, îi pun în coş şi merg spre casa de marcat. Doar două case deschise. Şi aproximativ 15 oameni la fiecare dintre ele. Eh, îmi zic, cât poate dura?! Mai ales că văd scris undeva, printre altele, “rapiditate la case”. Într-adevăr, rapizi cei doi băieţi, dar cât pot face şi ei?! Las coşul jos, mă îndrept către unul dintre ei şi îl întreb:

– Nu te supăra, nu se mai poate deschide încă o casă?
– Nu, îmi răspunde. Tot personalul prezent la servciu e cel pe care-l vedeţi.
– Ok. Atunci scoateţi, vă rog, pancarta asta.
– Care?
– Asta! Şi i-o arăt cu mâna.

Probabil nici el n-o citise (deşi lucra acolo) la fel cum cred că nici mai bine de jumătate dintre clienţi n-o făcuseră. Pentru că cei de la rând au izbucnit în râs. Da, pe pancartă scrie “în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă vă garantăm deschiderea unei case suplimentare”. Şi, pentru ca întotdeauna cineva trebuie să-i sară în ajutor unui coleg, intervine unul dintre domnii care asigura paza magazinului spunându-mi ca restul angajaţilor sunt în concediu medical din cauza unei viroze. Şi, dacă am ceva de comentat, există un număr de telefon la care pot suna pentru a le da idei celor de la Carrefour.

Citește restul articolului

Ca să ne înţelegem de la început: acesta nu este un articol plătit! Nu am în casă niciun echipament/dispozitiv Samsung. Nu am în casă niciun obiect electrocasnic Samsung. Nu am în casă nimic pe care să scrie Samsung. Da, recunosc, deşi nu am nimic al celor de la Samsung, îmi place mult Note-ul lor!

Dar acest articol nu e despre asta. În acest articol vreau doar să-l felicit pe cel/cea/cei/cele care se ocupă de tot ce înseamnă Social Media pentru Samsung România. Şi, pentru că mai aveam câteva zile de concediu, de ce n-aş lenevi şi de ce nu m-aş uita ce mai scrie lumea pe Twitter. Şi văd hashtag-ul celor de la Samsung “#In2015Vreau”, hashtag pe care utilizatorii îl folosesc şi spun cam ce şi-ar dori pentru 2015. Dau câteva click-uri, văd ce scrie lumea pe acolo, şi văd şi nişte răspunsuri automate date de cei de la Samsung. Automate însemnând identice, numai că adresate fiecărui utilizator de Twitter în parte.

Da, puteţi să consideraţi că a fost un test. 🙂 Încep să-i urmăresc şi le scriu mesajul de mai jos.

Citește restul articolului

Bunii mei amici, Cosmin Tudoran și Gabriel Maga, au mai scos o piesă. Da, ei! Cosmin, ăla de la Ca$$a Loco, și Gabriel, chitaristul de la Vunk. Și-mi place! Sună bine! Ca, de altfel, toate piesele lor de până acum. 🙂

Ia vedeți, vă place? Și, înainte de a sări să-mi spuneți că piesa este copiată, să știți că nu e. Baieții deja au scris că tema originală este semnată de George Grigoriu pentru filmul Mărgelatu’. Ăla care umbla pe Drumul Oaselor prin 1982. 🙂

Enjoy!

Vă mai aduceţi aminte de asta? Ei bine, între timp proiectul “Primul centru de referință pentru prevenirea și depistarea bolilor de nutriție și metabolice în rândul copiilor de vârstă preşcolara și școlară din municipiul Vaslui” a obținut nota 4,75, adică a doua notă că valoare din 288 de proiecte depuse. Și a fost introdus pe lista proiectelor finanțabile. Iar duminică, 14.12.2014, la Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Vaslui a avut loc şi prima activitate conexă a acestui proiect.

Ce s-a întâmplat acolo? Ceva care să-i bucure pe cei care au muncit la acest proiect şi ceva care să-i bucure pe cei care au participat la această primă acţiune. Adică pe reprezentanţii Primăriei Vaslui, pe aproximativ 45 de cadre didactice (educatori, învăţători, profesori de educaţie fizică), pe 20 de voluntari ai Asociaţiei IRIS Vaslui şi ai Liceului cu Program Sportiv, pe părinţii şi pe cei 230 de copii inimoşi şi frumoşi (80 de elevi preşcolari din grădiniţele vasluiene şi 150 elevi din învăţământul primar vasluian). Pentru că atâți au fost.

Mai multe detalii și imjagini în continuare

Acest articol este un guest post. Cine l-a scris? O să vedeți la final. Și, dacă vi se pare prea lung, după ce o să vedeți cine l-a scris (pentru că sigur vă veți uita înainte de a-l citi), poate o să-l citiți atent. Pentru că este scris de un om, pentru că e scris din suflet, pentru că este scris atât de bine. 🙂

M-am uitat în oglindă duminică dimineață. Cine sunt eu? Atent mi-am privit chipul și apoi mi-am dat seama că nimeni nu ar ști să răspundă cinstit la întrebarea simplă, cine este? Dacă eu nu știu cine sunt, dacă noi nu știm cine suntem, atunci de unde să știu și să știm cine sunt cei care vor să ne conducă. Ei știu cine sunt? Dar mai ales, ei știu cine suntem? Sau, și mai cinstit, ei știu că noi existăm? Am zâmbit. Ca om care face politică am realizat că toți știu de noi atunci când ștampila trebuie pusă în patrulaterul corespunzător. Mi-am mutat privirea de pe oglindă la televizor. Existăm! A fost primul gând atunci când am văzut că românii îndură frigul, ploaia, umilințele, foamnea, sărăcia, și cu toate acestea au tăria să își zâmbească, puterea să se ridice, minte să discearnă.
Așa că au ieșit să voteze.

I-am privit pe cei care au ieșit la vot. Motivele lor s-au unit în mii și mii de glasuri, în sute de like-uri pe pagini de socializare, în mii de postări pe internet, în pașii făcuți la secțiile de votare, în orele de așteptare, în timpul petrecut pe drum până la urnă, în amențeala televiziunilor avide după putere, în forța cu care au apăsat micuța ștampilă pe hârtia a buletinului de vot ce părea că e reciclată. Dacă pot ei, pot și eu. Dacă au ei motive, am și eu. Nu știu dacă sunt la fel, însă rezultatul contează.

Citește restul articolului