Începând de azi deschid o nouă rubrică pe blog: Ce mai caută lumea pe Google şi cum ajunge pe blogul meu. O să fie o rubrică, sper, cât se poate de comică si cu răspunsuri pe măsură. O rubrică în care veţi fi implicaţi şi voi, amicii mei din online.
Iar întrebările pe care le găsesc nu vor fi modificate. Vor fi puse exact aşa cum le-am găsit scrise.

Deci, să-i dăm drumul!

Poze cu Andreea Cismaru – Andreea, Andrei, mai copii, voi… Şi să nu spuneţi nimic…? 🙂
Extresii romaniesti – Prietene, sincer, nu ştiu ce căutai, dar dacă te interesau expresiile româneşti, le găseşti aici.
Magazin grumazescu – Nu, încă nu mi-am făcut magazin. Cum rezolv, vă anunţ. Până atunci, cred că vă referiţi la domnul Dumitru Grumăzescu şi al său Anticariat din Iaşi. Am avut plăcerea să dau mâna cu domnul Grumăzescu şi, deşi avem acelaşi nume, între noi nu există vreo legătură.
Vreau locuri la revelion 2012 – Unde? La cinema, la restaurant, la hotel, la pensiune? Spune… poate te putem ajuta…
Cât costă o maşină de cursă – Depinde de curse… că e mai multe…
De ce nu îmi găsesc bagajele – Ori ţi le-a pierdut compania aeriană cu care ai zburat, ori ţi le-a pus soţul/soţia/prietenul/prietena în faţa uşii de la intrare. Ia verifică… Ei?! Am dreptate? 🙂
De ce nu se face reclamă la ţigări – Pentru că fac rău sănătăţii. Şi aştept momentul în care nu se va mai face reclamă nici la alcool.
Vreau să plec mâine – Şi ce te ţine?
Vreau să aflu numărul de telefon alu sor – E cam greu pe net. Depinde cine e sor şi dacă şi-a scris pe undeva numărul. Cred că e mai simplu să întrebi un prieten comun.
Dacia 1300 clasică – Are Dacia 1300 vreun facelift şi mie mi-a scăpat?
Familia Grumazescu – E destul de complicat să fac tot arborele genealogic, dar dacă trebuie…
Are câine sorin de la iubiri secrete – Şi?! Are? Ai aflat? Şi dacă are, e rău? Latra? Muşcă? Ce rasă e? Face în casă? Papă crănțănele?

Sursa Foto

Întotdeauna mi-a plăcut ideea de Secret Santa. Deşi, dacă ar fi să fiu sincer şi, iată, sunt, nu mi-ar plăcea să nu ştiu de la cine primesc un cadou. Motivul?! Cred că e clar pentru toată lumea… Pentru că vreau să mulţumesc acelui Secret Santa. Nu ştiu… stau şi mă gândesc… şi nu cred că a mai avut parte de un Secretă Santa până acum. De fapt, nu… A fost ceva la un moment dat. La vreo câţiva ani după Revoluţie, am primit o casetă cu Fleetwood Mac. Dar nici atunci nu a fost chiar secret, pentru că ştiam numele celui care mi-a trimis-o şi că vine din Canada. Însă, cum a ajuns la mine, nu mai ştiu…

Aşa a fost şi acum. Am avut parte de al doilea Secret Santa din viaţa mea. De această dată, Secret Santa #dinRomania. Şi cum nu toţi suntem din Bucureşti, n-am avut posibilitatea să mergem la un anume party unde să lăsăm cadourile fără să ştim cine-i care. 🙂 De aceea, după “tragerile la sorţi” făcute cu ajutorul unui “superexcelent” progrămel, am văzut cui trebuie să facem cadouri. Chiar dacă ar fi fost frumos să nu ştiu de la cine primesc, aşa cum mâzgăleam mai sus, parcă tot mai bine e că ştiu. Pentru că-i pot mulţumi omului ăluia.

De aceea, omule ăla, dragule George Andone Jorjh Cucuruz Secret Santa, îţi mulţumesc mult pentru surpriză! Mult de tot! A fost cât se poate de plăcută, mai ales pentru că nu m-am ocupat niciodată să-mi fac astfel de chestiute, deşi cam era cazul. 🙂

Şi, ca să închei cum se cuvine, #fieca în anul care vine să ai parte de recoltă bună la hectar (normal, la cucuruz mă refer), să nu duci lipsa de nimic şi să-ţi meargă toate din plin. Precum combina în lanul de cucuruz, aşa să treci şi tu prin toate. Precum curge mălaiul la moară, aşa să curgă şi „mălaiul” din plin la „moara” lu’ matale! 🙂

PS: Mulţumesc şi pentru “hârtiile” alea puse teanc şi prinse cu bandă pe care scrie Banca Naţională Pablo Escobar. Evident, număr zilnic la ele… Like A Boss, ce Dumnezeu… Şi pentru că-mi permit, le-am dat şi părinţilor câteva, să le fac sărbători frumoase. Să aibă şi ei cu ce să-şi “cumpere” niscaiva pişcoturi… :))

Mai multe imagini în continuare

Uneori, lucrurile se leagă atât de frumos… Cu aproximativ o lună în urmă, Sorin Tudor mă ruga să scriu pentru Webcultura un fel de testimonial. Un mic articol, câteva rânduri despre unul/doi dascăli la care ţin şi care-mi sunt dragi. Mi-a stârnit imediat interesul. Ştiam clar care sunt cei doi profesori despre care vreau să scriu. Surprinzător sau nu, nu-mi aduceam aminte prenumele unuia dintre ei. Şi nu mi-l aduceam aminte, pentru că, orice aţi spune voi, prenumele unui profesor nu e ceva de care să-ţi aminteşti foarte repede. Ştiţi cum e?! E ca la Domnul Trandafir. Care e prenumele domnului Trandafir?! 🙂

Ei bine, cei doi dascăli, mult prea dragi mie, sunt Emil Archip şi Dumitru Busuioc. Primul m-a învăţat cam cum e treaba cu semnele de punctuaţie, onomatopeele, dativul şi acuzativul, toate în limba romană. Cel de al doilea, cum e cu verbele neregulate, cum e cu ordinea cuvintelor în propoziţie sau cum e cu negaţiile în limba engleză. Şi aşa cum spuneam şi în cele câteva rânduri scrise pentru Sorin, n-am fost un elev eminent. Însă cele două materii m-au atras. Şi m-au atras datorită oamenilor pe care aici îi numim profesori.

Asta-i una. Pentru că zilele trecute, şi de asta spuneam că uneori lucrurile se leagă atât de frumos, domnul profesor Busuioc a venit pe la mine şi mi-a adus o carte. O carte care se numeşte Monografia Şcolii Nr. 5 Vaslui, o carte pe care mi-o doream foarte mult. Nu ştiu cât a fost de vizibil pentru dumnealui, dar m-am emoţionat rău când mi-a dat cartea. M-am emoţionat pentru că, într-o fracţiune de secundă, am început să-mi amintesc… Am început să-mi amintesc frânturi din copilărie şi din momentele petrecute la şcoală… 🙂

Încă n-am apucat s-o citesc din copertă-n copertă, însă, când am ajuns acasă, am început s-o frunzăresc. Şi mi-am adus aminte de Valeria Bălănescu, draga mea învăţătoarea şi omul care mi-a ţinut mâna în care aveam stiloul (da, în acele timpuri, noi, copiii, încă scriam cu stiloul) cu care făceam bastonaşe, şi femeia care a început să ne spună ce e bine şi ce e rău. Mi-am adus aminte de Emanoil Ursu, omul care mi-a fost diriginte şi care mă certa pentru că nu prea le ştiam cu matematica (şi mare dreptate avea).

Apoi de Aneta Sârbu, cea care ne-a vorbit şi ne-a învăţat tot ce s-a întâmplat de la Burebista încoace, Lucica Beligan, doamna noastră director din acea perioadă, Brânduşa Dobriţă, profesor de Limba Română şi femeia despre care mulţi dintre voi nu ştiu că a jucat rolul Mariucăi Zaharia, eroina de la Mărăşeşti, în filmul Balada pentru Mariuca, dar un film pe care toţi din generaţia mea sunt convins că l-aţi văzut, despre Anton Adămuţ, profesor de istorie şi omul cu care jucăm tenis de masă împreună cu profesorul de sport Paul Trofin, şi omul care după mulţi ani mi-a fost profesor şi la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice, de Florin Dascălu, profesor de fizică, un om la care am ţinut tare mult şi care nu mai e printre noi. Nu în cele din urmă, de Viorica Movilă, secretar şef în cadrul şcolii, omul la care mă duceam ori de câte ori aveam nevoie de ceva şi omul cu care, destul de des, dimineaţa, mă întâlnesc în drumul meu către serviciu. 🙂

Mi-a adus aminte şi de colegii de la acea vreme, oameni pe care nu am cum să-i amintesc pe toţi în articol. Despre unul singur vreau totuşi să scriu două rânduri. Vreau să amintesc pentru că îmi este vecin de scară, mi-a fost şi îmi este prieten bun. Acum e niţel departe… Este Consulul General al României la Shanghai, R.P. Chineză şi se numeşte Florin Marius Tacu. Coco, mi-e dor de tine… 🙂

Azi, datorită acestei Monografii, pentru care îi mulţumesc domului profesor Busuioc, mi-am adus aminte de voi. De voi toţi… Şi am zâmbit… Vă mulţumesc! Vă mulţumesc mult…

Prost. Extraordinar de prost. O să vă las sa citiţi atent ce a scris Sebi în articol lui. Eu o să va dau doar tilturile, ca să zic aşa.

1. Asiguraţi-vă că puteţi plăti.
2. Rezolvaţi-vă actele din timp.
3. Nu mă plimbaţi de la un colg la altul.
4. Chiar nu vă interesează ce fac eu cu banii mei şi câţi am.

Repet, citiţi atent ce a scris el şi bagaţi la cap. Pentru că şi noi începem să băgăm la cap cum lucraţi voi. Şi e posibil ca-n viitor, fie să nu mai lucrăm cu voi, fie să vă punem noi condiţiile. Vreţi? Bine. Nu vreţi? Tot bine.

Ca o concluzie, atâta timp cât eu îmi respect termenele și tot ce mai scrie în contract fără să mă scarpin la urechea stângă cu mâna dreaptă, nu veni și-mi spune “ştii?! Durează niţel până se strâng toate contractele şi până viram banii”. Nu mă interesează. Ai o dată trecută în contract? Ţine-te de ea la fel cum m-am ţinut şi eu şi am respectat tot ce scrie în el. Şi, poate cel mai important, tu, omule cu care am “bătut palma”, răspunde la mail-uri… Cât poţi tu de repede…

PS: Da, pentru moment, fără nume… Dacă va fi nevoie, revin.

Sursa Foto

Aşteptam clipul asta de ceva vreme. Nu ştiu sub ce formă, nu ştiu în ce fel, nu ştiu cu ce versuri, nu ştiu cu ce vedete feminine, nu ştiu… Dar îl aşteptam. L-am aşteptat NonStop. Şi a venit. 🙂

Lui Dan Teodorescu îi stă excelent in costum, Răzvan şi Dani fac niţel show (nu că Dan n-ar face), iar fetele… 🙂 Ce mai… toată lumea râde, cântă şi dansează.

Enjoy!

PS: Mă bucur mult că apar în clip Andreea Berecleanu, Melania Medeleanu, Bianca Brad şi, nu în ultimul rând, Adina Buzatu. 🙂