Aşa-mi vine mie uneori. Să mulţumesc oamenilor care merită. După cum bine ştiţi, sunt pasionat de auto. Şi de prin 2008, încerc să aduc ştiri la zi pentru cei interesaţi. Până acum mi-a ieşit. Blogul auto mi-a adus destul de multe chestii. De la oameni frumoşi pe care i-am întâlnit, până la bănuţi. Am fost la tot felul de evenimente şi, poate cel mai important pentru mine, am început să testez maşini şi să scriu despre ele aşa cum m-am priceput eu mai bine.

Ei bine, astăzi vreau să mulţumesc unor oameni care au înţeles anumite aspecte. Unor oameni care au înţeles că sunt persoane care vor să testeze maşini şi care nu sunt din Bucureşti, ci de la 330 km distanţă. Cei despre care vorbesc şi printre care mă aflu şi eu, nu pot veni până în capitala să ia o maşină pentru 24 sau 48 de ore. Dacă nu e evident, faceţi un calcul şi o să înţelegeţi de ce. Eu sunt convins că, până la urmă, mai toţi importatorii auto vor înţelege aceste lucruri. Însă cei cărora o să le mulţumesc, au înţeles mult mai repede acest aspect.

Este vorba despre Laura Antonov şi Paula Olteanu de la Citroen România şi Alex Şeremet de la BMW România. Nu, nu fac diferenţieri intre ei. Am pus fetele primele pentru că aşa-i frumos. 🙂 Chiar n-aş putea face o clasificare între cei doi importatori. La ei sunt oamenii la care am găsit înţelegere, toţi cei trei sunt profesionişti şi, poate cel mai important, toţi trei sunt oameni.

Ştiu, vor spune că-şi fac doar datoria şi nimic altceva. Dar chiar şi aşa, nimic nu mă poate opri să le mulţumesc. Aşadar, Laura, Paula, Alex, vă mulţumesc frumos pentru tot, ştiu sigur că o să rămânem amici toata viaţa şi ştiu sigur că vom colabora în continuare aşa cum am făcut-o şi până acum. 🙂

Incă o dată, mulţumesc!

Sursa Foto 1, 2

Joi. I-am aşteptat pe Sebi şi pe Robert la intrarea în oraş, în partea care la noi se cheamă Zona Industrială. De fapt e fosta Zonă Industrială, pentru că între timp, timpul însemnând cei 22 de ani de la Revoluție, acolo nu mai e altceva decât o Zona Părăsită. Și am atâtea amintiri legate de zona aia, pentru că e locul în care părinții mei au lucrat mulți ani.

Dar să trecem peste. Am făcut puțin planul de bătaie și ne-am îndreptat către Șantierul arheologic Curțile Domnești, primul loc din Vaslui pe care au vrut băieții să-l vadă. Din păcate și aici ne vom referi la trecut, pentru că lucrările pe șantier s-au încheiat prin 2004. Acum totul e acoperit cu pământ, probabil pentru conservare, și tot ce a rămas e un semn ruginit și câteva gropi. Oricum, aici, atunci când se lucra, ar fi putut fi văzute câteva ziduri din cea de a doua jumătate a secolului XV și din secolul XVI, însă au fost găsite și fragmente din ceramică, plus obiecte din fier din aceeași perioadă.

Citeşte restul articolului

Cel puţin in cazul meu, se poate. De fapt, trebuia să mă gândesc că se poate, ţinând cont că, probabil, sunt printre puţinii care nu au internet pe mobil, dar şi pentru că, poate, sunt printre cei care au o vârstă şi ştiu şi cum e fără internet.

Aşadar, după cum spuneam în ultimul articol, am încercat să stau o săptămână fără internet. Nu de tot, cu anumite “limite”, pe care le-am scris atunci. Şi mi-a ieşit. Ce-am făcut în săptămâna care a trecut? O grămadă de chestii. Partea interesantă e că nu m-am chinuit sa fac acele chestii. În sensul că nu îmi spuneam “m-am plictisit…oare ce să mai fac”. Au venit de la sine.

Am văzut/revăzut câteva filme, aproape am terminat de citit Vând kilometri, cartea lui Mihai Barbu (pe care v-o recomand din toată inima), am fost şi mi-am făcut un control la ochi (nu la unul ci la doi medici), dacă tot am avut treabă cu ochii am ajutat-o şi pe a mea mamă să-şi facă o pereche de ochelari, mi-am făcut ITP-ul la maşină, ocazie cu care am aflat că sunt câteva mici probleme pe la motor şi pe care le voi rezolva curând, plus tot felul de alte chestii casnice.

Citește restul articolului

Spuneam mai demult pe Twitter că vreau să fac un experiment, subiectul fiind “cum ar fi fără internet”. Alex mi-a luat-o puţin înainte şi a făcut experimentul. Numai că, eu vreau să încerc altceva.

Experimentul va dura o săptămână. Sau cel puţin aşa-mi propun. Însă, aşa cum spuneam, eu voi încerca altceva, în sensul că programul va fi cam aşa: timp de o săptămână nu voi scrie pe blog şi nu voi intra pe niciun site. Cu atât mai mult pe cele de socializare. Nici Twitter, nici Facebook, nimic. De fapt voi incerca să nu folosesc aroape deloc net-ul. Singurul lucru pe care-l voi face va fi următorul: dimineaţa şi seara îmi voi verifica mail-urile şi voi răspunde doar acelora care nu suferă amânare.

Fără Facebook sigur aş putea trăi, dar să vedem cât rezist fără blog, Twitter şi restul. 🙂 Voi ce ziceţi? Reuşesc?

Haidi pa! Ne citim lunea viitoare. 🙂

Sursa Foto

Deja a început şi la noi? Numai că nu aşa cum se întamplă prin alte ţări. Noi încercăm să fim mai cu moţ…

Cam de prost-gust ţinând cont de faptul că, probabil, omul respectiv, pe care-l şi cunosc, n-are mai mult de o rată restantă la vreun împrumut. Deci cât poate fi rata ţinând cont de faptul că omul e pensionar? Maxim 2-300 lei. Maxim, am spus!

Aşadar, EOS, sunteţi de toată jena…

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului